marți, 23 iulie 2013

Random Stuff (3)

   Bună fetelor!

   Aţi observat, probabil, că atunci când am să vă împărtăşesc mai multe lucruri, o fac într-o postare "Random Stuff". Mi se pare că prin aceste postări las un pic la o parte cosmeticele şi cumpărăturile şi mai vorbesc puţin şi despre mine şi ce mi se mai întâmplă... Sper să nu vă plictisesc cu aceste "confesiuni" :)
   În primul rând am intrat la facultate prima la Informatică aplicată în Braşov. Simţeam nevoia să mă laud un pic, după cât efort am depus. Sper din suflet să îmi placă (deşi cred cu tărie că aşa va fi) şi să pot face ce-mi doresc în viitor. Este extrem de plăcut sentimentul de linişte care m-a cuprins de când am aflat. Acum s-a evaporat ca prin magie tot stresul şi mă simt liberă ca un fulg, cum nu m-am mai simţit de când a început clasa a XII-a...
   Acum mă bucur în continuare de vară, îmi pregătesc kit-ul de vacanţă (despre care v-am promis că voi scrie curând) şi citesc toată ziua ce îmi cade în mână, bucurându-mă de linişte.

   Astfel ajungem la un alt subiect despre care aş vrea să vă vorbesc: cărţile. În ultimul timp am citit cărţi "subţirele", cumpărate împreună cu reviste. Sunt relaxante şi "merg repede", în sensul că se citesc uşor şi nu au acţiune complicată. Totuşi, aş vrea să citesc şi cărţi mai valoroase, dacă mă înţelegeţi, a căror lectură necesită puţin efort şi pun mintea la contribuţie, capodopere ale autorilor consacraţi. Mă gândeam să încep cu "Roşu şi Negru" a lui Stendhal, iar apoi să citesc câte ceva de Alexandre Dumas, pentru că am o colecţie de 20 de volume ale lui. Totodată, aş vrea să vă rog pe voi să-mi sugeraţi cărţi frumoase, pe care le-aţi citit, sau despre care aţi auzit lucruri bune :)


   Iar pe final am decis să vă arăt câteva poze din albumul de clasa a XII-a, pentru că m-aţi rugat mai demult şi am tot uitat. Nu sunt la calitate excepţională (nu le-am primit încă), dar sper să vă placă!




   Cam atât despre mine, fetelor. Voi ce aţi mai făcut în ultimul timp?
   PS: Nu uitaţi de sugestii pentru lectură!

Pupici!

7 comentarii:

  1. Prima?Felicitariii:*. Eu mai am putin de asteptat...
    Iar la capitolul lectura te sfatuiesc sa citesti "Mananca,roaga-te,iubeste" daca nu ai citit-o pana acum. Cam atat iti recomand acum ca doar atat am apucat sa citesc in ultimul timp.te pup:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! :*
      Am citit-o, draga mea, şi mi-a plăcut mult. În schimb, continuarea ("Şi am spus da") mi s-a părut puţin plictisitoare şi nu am reuşit să o termin.

      Ștergere
  2. Wow,megafelicitari pentru ca ai intrat prima!!!!:D Cred ca esti foarte mandra de tine!!As trebuie!!:)
    Acum relaxeaza-te linistita:) Carti?Hm,de la Stendhal nu am reusit sa termin nici o carte,insa Dumas e printre preferatii mei!:D Iti recomand sa incepi cu Contele de Monte Cristo;) Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! :*
      Am citit Contele de Monte Cristo. E cartea mea preferată! Voi citi altceva de Dumas :D

      Ștergere
    2. Ce bine ca avem gusturi asemanatoare!:D

      Ștergere
  3. Felicitari!!! Sa fii mandra de tine, ai motive! Si...tine-o tot asa!:)

    Imi plac fotografiile, esti foarte-foarte draguta!

    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Ilda! Eşti o persoană deosebită :*

      Ștergere

Feel free to give me feedback!