luni, 24 iunie 2013

Pics of the week [16]

   Bună fetelor!

   Îmi pare atât de rău că sunt cam absentă zilele astea, dar totul se va schimba în curând. Urmează ultima săptămână înainte de probele scrise, deci timpul de scris pe blog va fi foarte limitat, sau va lipsi cu desăvârşire. Sper că mă veţi înţelege. Voi recupera mai apoi :) 
   Până una - alta, săptămâna aceasta a venit căldura mare şi la Braşov. Eu mă bucur mult pentru că îmi place vara şi căldura şi ce aduc ele: frappe-uri, plajă, outfit-uri colorate, piele bronzată, etc. Iar acum, să vă arăt pozele!

Săptămâna a început în forţă luni cu mate. M-am hotărât totuşi să lucrez afară, la aer curat. E mult mai plăcut.

Iubitul mi-a cumpărat aceşti biscuiţi. Sunt super buni, merită să-i încercaţi!

Îngrijirea de vară. Loţiunea de corp Balea cu mango miroase divin şi are o textură uşoară, dar hidratantă în acelaşi timp.

Vineri am avut un drum până la Bucureşti. Pe drumul de întoarcere ne-am luat "energie" din Cola. Ce nebunie s-a creat cu inscripţiile acestea! Adevărul e că cei de la Coca Cola au fost inspiraţi... toată lumea le cumpără!

Mi-am spălat şi maşina. Era sub orice critică de murdară. O parchez sub un copac şi se murdăreşte repede.

În week-end mi-am permis să lenevesc puţin la soare. Am fost la Natura Parc, despre care v-am mai povestit. E foarte frumos acolo!

Şi pe final unghiuţele. Se vede că bacul se apropie :)) am avut toată săptămâna unghiile fără ojă. Sâmbătă m-am îndurat de ele şi le-am făcut cu I love lasting finish de la Rimmel London, nuanţa Misty Jade. Se văd şi papuceii de plajă Ipanema

   Cam aşa a arătat săptămâna mea! Voi ce mai faceţi? Cum rezistaţi căldurii puternice de afară? Eu încerc să folosesc cât mai des loţiuni cu SPF (la plajă folosesc mereu, dar trebuie să mă obişnuiesc să le folosesc şi când ies în oraş) şi să beau cât mai multe lichide. 
   Sper să aveţi o săptămână frumoasă, plină de voie bună!

Pupici!

12 comentarii:

  1. Multa bafta la BAC!:) Sa fii strong!

    Mi-au placut fotografiile tale...

    Kisses!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu ma bucur ca a sosit caldura:) Si ai dreptate,cei de la Cola au creat o adevarata isterie cu inscriptiile astea:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Bafta la Bac :-) imi aduc prea bine aminte de clipele alea de stres, dar o sa fie bine :-> :-*

    RăspundețiȘtergere
  4. Succes la BAC si asteptam sa revii! :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Au dat drumul la piscina la natura parc? :D

    RăspundețiȘtergere
  6. super culoarea unghiilor!
    sper ca te-ai descurcat bine la bac:)
    tocmai ti-am descoperit blogul si imi place mult!
    te pup

    http://thatswhywesmile.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti mulțumesc! :* Te voi vizita si eu :)

      Ștergere

Feel free to give me feedback!